First Light (2018)

Sean Terrel e un adolescent ce duce o viaţă la limita infracţionalităţii, împreună cu fratele său mai mic, Oscar. Tot el e şi cel care are grijă de familie, şi de bunica sa aflată în stare paraplegică, după ce mama lor i-a părăsit lăsându-i să se descurce cum pot. Dar, Sean încă se gândeşte la fosta sa iubită din liceu, Alex, pe care o revede la o petrecere în aer liber, pe malul unui lac, unde reuşeşte să schimbe câteva cuvinte cu ea şi să-i ofere numărul său de telefon. După petrecere, Alex pleacă împreună cu noul ei prieten, Tom, să facă o baie în lac, şi inexplicabil e pe cale să se înece şi dispare sub ape, astfel încât Tom nu reuşeşte să o găsească. Dar în aceeaşi noapte, pe cerul înstelat are loc un fenomen ciudat, oferit de lumini ciudate ce se unesc şi se despart, formând diferite forme. Alex apare rătăcind pe drum şi apelează la Sean să vină să o iau de pe autostradă, iar curând începe să prezinte nişte abilităţi supranaturale, dar şi periculoase, care îi pot pune lui Sean viaţa în pericol. Datorită noilor abilităţi ale lui Alex, cei doi încep să fie urmăriţi de autorităţi pentru a afla adevărul din spatele transformării lui Alex, dar şi să muşamalizeze apariţia ciudatelor lumini în toiul nopţii.

Nota:
VN:RO [1.9.22_1171]
7.3

Background
Info
Distribuție
Actori: Théodore Pellerin, Kristin Booth, Kate Burton
Regizor: Jason Stone

Background

Netu

Openload

Gounlimited

Mail.ru

Streamcherry

Vidoza

Fastplay

Rapidvideo

Ok.ru

Comments 5
Acordă o notă:

  • 44 - 17 October, 2018

    Foarte bun si pur si simplu si la subiect, Suntem Lumina ? Suntem ! atunci e OK!

  • Marius Gruita - 16 October, 2018

    Misto, usurel, merge de duminica dupaamiaza, linistit asa!

  • adrian - 13 October, 2018

    aduce cu GAZDA

  • Ascend - 03 October, 2018

    9

  • John - 02 October, 2018

    nota 4