Kung Fu Traveler (2017)

Kung Fu Traveler (2017)

Nota:
VN:RO [1.9.22_1171]
4.3

În anul 2147, o rasă extraterestră invadează pământul, măcelărind oamenii şi jefuind terra de bogăţiile sale. Armatele lumii şi-au dat mâna pentru a se opune ocupaţiei extraterestre, dar singura bază militară care mai putea să se opună agresiunii extraterestre, este cea din sudul Chinei. Directorul bazei, Chen Hu, observă că armele nu au niciun efect asupra invadatorilor, însă aceştia pot fi învinşi prin folosirea tehnicilor de luptă corp la corp din kung fu. Dar abilităţile lui Hu nu mai sunt la un nivel ridicat, aşa că se hotărăşte trimiterea unui robot în trecut, cu ajutorul maşinii timpului, pentru a învăţa tehnicile kung fu străvechi, de a le implanta într-un cip, care apoi să fie replicat şi introdus în armata de roboţi a pământenilor. Robotul ales să îndeplinească această sarcină, este A Jien, un umanoid care are aceleaşi trăsături ca directorul Hu, şi este trimis 200 de ani în trecut pentru a învăţa stilul kung fu din sud, de la Maestrul Zhou Chenlin. Planul pare simplu, dar realizarea lui se va dovedi pe cât de dificilă, pe atât de periculoasă.


7 Responses to "Kung Fu Traveler (2017)"

  1. O chinezarie trasa de par. Dupa primele 15 minute am oprit filmul si am pus filmul 10×10…un film super care te tine in priza pina in ultimul minut si care culmea are pe IMDB numai 4.8. Ciaina movie de mai sus are 6.2…o nota foarte mare pentru zburatacitorii kung fu :-)))

    Reply
    1. ai vazut tu in viata ta aia fara nonsens un platou de filmare sau un laborator CGI cacat muribund ce esti.pitigoi fara pene care denigrezi si crezi ca faci pe criticul de film….

      Reply
  2. Chinezii fac si filme bune (mai ales filme istorice), insa la capitolul SF, cu roboti si extraterestrii, sunt inca la nivel de corijenta. Dupa primele minute am fost tentat sa abandonez vizionarea, insa, din curiozitate, l-am vizionat pană la final, folosind de cateva ori tasta pentru „repede înainte”. In film este vorba despre cum inveti kung-fu, ca sa te bați cu extraterestrii, daca esti un robot :). Din film rezulta ca reusesti sa faci asta dupa … software upgrade. Cum spuneam filmul merge vizionat … de curiozitate, cu sau fara tasta pentru „repede înainte” … la îndemană.

    Reply
  3. ce mai criticam pe altii care totusi mai realizeaza cate ceva…vai de capul nostru…si flamanzi si cu mare nas pe sus.astia care faceti comentarii de nimic mai bine va uitati in lipsa voastra de pregatire ca nu sunteti sigur buni de nimic…cu gunoaie ca voi ne facem de poveste nu cu critica la ce fac altii…

    Reply
    1. Spune parerea ta despre film – buna sau rea, chiar nu conteaza, asa cum te pricepi – si apreciaza-l cu o nota… cam asta vor sa stie cei care citesc si comentariile altora.

      Decat sa comentezi prostește doar … comentariile altora, mai bine nu postezi, pentru ca risti sa ti se spuna, ca nickname-ul ar fi trebuit sa il alegi dintre:

      1) „NICI un neuron sanatos”
      sau
      2) „un neuron NEsanatos”

      Reply

Post Comment

Acordă o notă