The Discovery (2017)

Ce-ai face dacă ar exista dovada unei vieți după moarte? Răspunsul la această întrebare este interesant explorat în The Discovery, unde fizicianul de renume mondial, Doctor Thomas Harber este în măsură să demonstreze științific existența după moarte, dar cu consecințe grave. Fiul său înstrăinat, Will, încearcă să se confrunte cu situația prin revenirea la insula New England, unde acesta a crescut. Acolo, Will își intersectează calea cu Isla, o tânără care se reîntoarce pe insulă din propriile ei motive misterioase. În zilele care urmează, povestea lor se desfășoară pe măsură ce regretele legate de alegerile din trecut, îi forțează pe aceștia să reflecte asupra modului în care au ajuns acolo unde sunt. Will, fiul omului responsabil pentru marea descoperire, începe treptat să se îndrăgostească de Isla, o femeie a cărei viață este nuanțată însă de un trecut tragic. Într-o lume în care viața de apoi tocmai a fost dovedită ca rezultat științific, milioane de oameni își curmă propriile vieți pentru a ajunge acolo și pentru a o putea experimenta. Atunci când revelația are efecte adverse devastatoare, ce anume ar putea salva umanitatea de la setea fatală de cunoaștere?

Nota:
VN:RO [1.9.22_1171]
7.6

Background
Info
Distribuție
Actori: Jesse Plemons, Rooney Mara, Riley Keough
Regizor: Charlie McDowell

Background

Netu

Ok.ru

Fastplay

Openload

Comments 14
Acordă o notă:

  • sorin - 26 May, 2018

    LOW buget Ghot screenplay!

  • iusti - 12 December, 2017

    f

  • Paul - 07 May, 2017

    Foarte bun filmul.

  • Alex - 05 May, 2017

    Mi a placut filmul.

  • ana - 23 April, 2017

    subiectul interesant dar trebuia pus in valoare mai mult , slabut

  • Mihai - 16 April, 2017

    Interesanta idee insa putin plictisitor. Curiositatea finalului m-a tinut pana la capat.

  • Aldebaran - 15 April, 2017

    Un film bun cu o tema care ar trebui sa ne preocupe…….Robert Redford reapare dupa atata timp…….

  • cris - 11 April, 2017

    recomand…cu rabdare pana la final

  • AI - 11 April, 2017

    Film de nota 5
    Final de 7

  • gabi - 07 April, 2017

    +foarte interesant recomand , ,o tema interesanta a reluari vieti la infinit pina la rezultatul corect

  • john - 05 April, 2017

    slab sub asteptari . cu mult

  • caruntu clau - 04 April, 2017

    interesant

  • steluta - 04 April, 2017

    Nu e cine stie ce……….

  • marcu - 04 April, 2017

    plictisitor.